
Lansare E.M.I.L. - preview
Dupa 5 ani si.. ceva de expuneri compromitatoare, trupa EMIL da in vileag primul LP romanesc asezonat cu punk, ska si hip-hop sub titulatura de "Rom, Fum si Vanilie". Condica se semneaza disciplinat sambata, 19 noiembrie, ora 19.00 la Casa de Cultura a Studentilor de pe Calea Plevnei nr. 61 (Preoteasa).
Barbu (bas si carje), Gabi (chitara si cadru), Stoi (chitara lui Billie Joe de la Green Day), Piti (tobe si tatuaj) si Sorin (voce si nectar de portocale), fericitii membri ai trupei EMIL si posesori ai EP-ului Cocktail Verde, dau mare concert in cinstea lansarii, cu proiectii, amintiri si dovezi concludente constand in videoclipuri si fotografii proprii. Deschiderea o vor face cei de la Pistol cu Capse.
Intrarea va costa 10 RON, iar inauntru veti putea achizitiona noul album "Rom, Fum si Vanilie" - 2005 (CD si MC), albumul "Cocktail Verde" - 2003 (CD si MC), tricouri cu imprimeuri E.M.I.L. (cu maneca lunga sau scurta), insigne, postere, stickere, strap-uri pentru chei sau telefon si orice alt accesoriu necesar admiratorilor E.M.I.L.
Albumul Rom, Fum si Vanilie este un CD multimedia care contine 14 piese si cateva surprize. Este asteptat de ceva timp, mai ales ca, spune gura targului, suna prea bine pentru urechile romanului.
Dupa concert, asa cum multi dintre voi s-au obisnuit, dar nu multi au rezistat, se lasa frau liber la "abuzuri, excese si imoralitati" cu dj Tavi pe fundal si EMILii sprijinind barul.
Acest concert se elibereaza fara prescriptie medicala. Pentru orice manifestari neplacute, adresati-va barmanilor.
Parteneri media : H2O, City FM, TV Klumea, B 24 Fun
Un album produs de Zone Records si distribuit prin reteaua de magazine Diverta
11.10.2005


0 Comments:
Post a Comment
<< Home